ELOGIUL EI
Publicat de earete pe iulie 13, 2010
Doar cu Ea cutreieram abisul,
doar cu Ea băteam nopţi lungi cu pasul,
doar cu Ea eram metecul şi proscrisul
şi cu Ea mi-a stat şi-ntâia oară ceasul.
Cu stranie şi şăgalnică purtare,
cu pasul ei ca vântul ce oftează
cu braţele ca goarne funerare
cu ochii ei ce mă înnamorează.
Cu şoapta ei ca izul unui pervers parfum
cu trista ei târzie boare ce mă-mbată,
cu silueta ei de damă deocheată,
şi sufletu-mi ce-mi-ngână că e pătat de-acum.
Cu-o lacrimă şi-un zâmbet mă cucerea amar
stătea întinsă-n mine, mă cuprindea etern,
A FI-ul meu mi-l face un preaiubit calvar
Iar eu, îndrăgostitul, orbit de-al ei refren.
Doar cu Ea mi-a stat întâia oară ceasul,
Doar cu Ea-i postumul de-acum ce va să vie,
Cu ea în nopţi aud cum îşi ridică glasul,
Toate pentru mine, la moarte mă învie.
Mihai CĂTANĂ
Revista Arete, nr. 1, 2010
