Jurnal filosofic
Posted by earete pe iulie 13, 2010
Adriana IZBAŞA
Trăiesc într-o staţie argintie… aşteptând trenul spre Paradis. În jur e plin de demoni înfricoşători şi descurajatori, dar durerea provocată de aceştia nu mă va dărâma, pentru că în suflet păstrez acele zile însorite… pline de speranţă.
Viaţa stă în faţa mea… e înaltă… şi are ochii albaştri… sau poate nu aceasta e viaţa mea?…
Cu toate că răsăritul e departe, atât de departe… păstrez raza Lunii în suflet pentru a mă îndruma pe cale, pentru a-mi îndruma gândurile, pentru a-mi lumina visurile disperate…
Aud trenul venind… şi simt şfârşitul atât de aproape… Acum simt intens acea teamă pe care am negat-o întotdeauna, dar sunt fericit(ă) pentru că ştiu că trenul va veni… Aşa că, voi aştepta plin(ă) de speranţă şi voi continua să visez profund…
Revista Arete, nr. 1, 2010
arete 
Lasă un răspuns