Liniştea dinaintea furtunii

Ovidiu FLOREA

Înaintea oricărei furtuni se instalează o linişte sinistră. O linişte ce amorţeşte epoca până în cele mai adânci structuri ale sale. Totul decurge normal, timpul are nesfârşită răbdare, până când … BUM! Breaking News: Gabriel Liiceanu scrie o nouă carte! O publicaţie eveniment ce promite mult pentru că se continuă firul confesiv din Uşa interzisă… postere pe toate zidurile, turneu de lansare în toată ţara, zeci de mi de exemplare vândute etc, etc… Dar, când se risipeşte tot vălul de aşteptări creat de reclame, când eşti singur cu cartea în mână, fără recomandările insistente ale nimănui, îţi dai seama că te afli în faţa aceleaşi gogoşi umplute cu dilentantism literar şi vid ideatic (mai pe româneşte: nimic). Marele Nimic ce se află în spatele tuturor senzaţiilor. Scrisori către fiul meu este o carte tipică nu numai pentru Liiceanu, ci pentru întregul curent al „literaturii personale”, pe care se zice că îl reprezintă. Nu ştiu cum s-ar defini acest gen de scrieri (personale), poate că ar fi ceva între memorii şi confesii; în orice caz, acestă nouă carte a lui Liiceanu e mai mult decât anostă şi fadă, e un exemplu perfect de formă fără fond sau, mai bine zis, nici tu formă nici tu fond!

Articolul complet in: Revista Arete, nr. 1, 2010

Publicitate