Problema adevărului şi a certitudinii la Sf. Augustin

Raluca Simona ZABLATOSCHI

Sfântul Augustin aparţine perioadei clasice a literaturii patristice (secolul IV-V), opera sa originală constituind  momentul culminant al întregii gândiri patristice.

În Schiţă pentru istoria lui cum este cu putinţă ceva nou, C.Noica spune că augustinismul este o filosofie care ţine în primul rând de ,,setea certitudinii interioare” . Caracteristica distinctivă a filosofiei lui Augustin este  coincidenţa dintre îndoială şi certitudine, sau, cum se exprima atât de frumos Noica, ,,înfrăţirea dintre nesiguranţă şi certitudine” .

Filosofia certitudinii se articulează în jurul noţiunii de suflet şi  a relaţiei sufletului cu Dumnezeu, problemă care l-a preocupat în mod deosebit pe Augustin. Potrivit lui Augustin, patria sufletului este Dumnezeu, iar natura sufletului este de esenţă spirituală, divină. Sufletul omului este o substanţă creată de Dumnezeu, ce participă la raţiunea divină şi este destinată să comande corpul. Relaţia sufletului cu trupul este una de guvernare şi stăpânire. Corpul este prin natura sa inferior sufletului, neputându-l influenţa. Conform credinţei lui Augustin,  Universul  are o ordine intrinsecă, ierarhică , astfel încât lucrurile, sau substanţele situate la niveluri ierarhice superioare, exercită acţiuni cauzale asupra altora, subordonate sau subalterne lor. În vârful ierarhiei ontologice se află  summa essentia, Fiinţa Supremă, Dumnezeu, identificat de Augustin cu Unitatea,  Adevărul şi cu Binele suprem. Sufletele umane au mai puţină fiinţă, mai puţin bine, iar corpurile au cel mai mic grad de bunătate.

Articolul complet in: Revista Arete, nr. 1, 2010

Publicitate