15 ani de reverie – In memoriam Corneliu Coposu

Mi se întâmplă uneori ca, plimbându-mă pe malul Begăi, să mă opresc în faţa căte unui pod frumos şi să urmăresc frunzele toamnei sau crengile primăverii cum trec alene pe oglinda apei. Totul e liniştit şi liniştitor. Nimic, îmi vine să spun, nimic tulburător nu mi s-a petrecut în viaţă. Existenţa mea, ca a multora de-o vârstă cu mine, s-a purtat liniar într-o lume ce a avut şi are o nesfărşită răbdare.

*

Şi totuşi… cât de împliniţi ne simţim noi, copiii secolului XXI? Cât de voioşi, cât de optimişti? Căt de puternici şi de demni suntem, ăştia, plictisiţii noului mileniu? Căci nu optimism văd în jurul meu, nu energie sau bucurie, ci dezamăgire, oboseală, plictis. La ce bun, îmi vine în gând, la ce bun tot norocul ăsta al sorţii?

Căci despre un om ne-norocos vreau să vă aduc astăzi aminte. Un om care a suferit enorm şi a suportat enorm. Unul dintre acei indivizi care şi-au iubit cu sinceritate patria şi care au pătimit pentru dragostea lor. Vă invit să facem exerciţiul acesta de aducere aminte, nu pentru a învinovăţi sau a pactiza – politica, în sensul ăsta, e o banalitate – ci pentru a ne deschide unui anumit tip de umanitate, pilduitoare după părerea mea.

*

Pe 11 noiembrie s-au împlinit 15 ani de când unul dintre remarcabilii noştri politiceni a trecut în nefiinţă. Nu ştiu în ce măsură a fost reflectat în media acest eveniment, dar ştiu că arareori mi-a fost dat să mai aud în ultimul timp câte o vorbă despre cel ce a fost Corneliu Coposu.

Cuvintele mari nu-şi au locul decât în focul revoluţiilor şi în poeziile barzilor. În prozaica noastră viaţă, orice cuvântare e o risipire. N-am să spun, de aceea, nimic – nici despre biografia politicianului, nici despre felul în care reuşim astăzi să mai receptăm o viaţă ca a dumisale.

În locul sumarei biografii ce aş putea-o prezenta aici, vă propun să vizionaţi un documentar realizat de Lucia Hossu Longin şi să citiţi două cărţi pe care eu le-am frunzărit zilele acestea, cu gândul la comemorarea lui Coposu. Ele sunt: Corneliu Coposu – Mărturisiri, C. Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Bucureşti: Humanitas, 1996 şi Tudor Călin Zarojanu – Viaţa lui Corneliu Coposu, Bucureşti: Maşina de scris, 2005. Documentarul: http://www.youtube.com/watch?v=kH8HFwR8kQs

Iar în locul unei prelegeri despre receptare, eroi şi memorie, vă propun să încercăm împreună să răspundem la următoarea întrebare: în ce măsură noi, cei care am ajuns în plină şi tumultoasă libertate, mai avem astăzi răgazul să ne bucurăm de ea? În ce măsură ne mai realizăm noi, astăzi, potenţa?

*

Când mai apuc să mă plimb pe malul Begăi, urmărind frunze, vaporaşe sau fulgi de nea, nu preget să trec, dacă pot, şi prin faţa statuii lui Corneliu Coposu de pe malul cu BRD al parcului copiilor. Cred că aşa se numeşte. Şi oricum, pentru că pentru mine parcul are mereu un aer de senectute caldă – poate datorită frunzelor, a băncilor sau poate a statuii – eu i-am spus „parcul înţelepciunii”. E o delectare să te plimbi prin el!

Publicitate